marți, 22 septembrie 2009
Piticul si Madona
Editura Humanitas a inceput acest an lansand o noua colectie, Raftul intai si continuand sa incante publicul cu noi aparitii in seria Cartea de pe noptiera. Doi autori putin cunoscuti la noi, Par Lagerkvist si Hubert Lampo (cel de al doilea tradus chiar pentru prima data) vin sa completeze sirul de scriitori de prima mana la ale caror scrieri recente avem acces gratie demersului editorial purtand semnatura Humanitas. Piticul este jurnalul unui pitic de curte, aratare facand parte dintr-o specie ce are, aparent putine, daca nu chiar nimic, in comun cu omul, pe care dealtfel il priveste cu dispret. Cu toate astea, vom constata ca, de fapt, fiecare om are in el un pitic. Unghiul din care priveste el lumea este diferit nu numai din cauza inaltimii reduse, ci si ca efect al unei uscaciuni sufletesti "perfecte". Totul e descris la rece, cu ironie si dispret, numai razboiul reuseste sa produca o satisfactie acestei fiinte, nu degeaba identificata de comentatori cu raul in stare pura. O scriitura captivanta il ajuta pe suedezul Par Lagerkvist sa provoace cititorul, sa nu-i permita sa fie indiferent, ba chiar sa se revolte impotriva viziunii sumbre redate de acest roman scris la persoana intai. Nuvelele olandezului Hubert Lampo, stranse sub titlul Madona din Nedermunster au ca tema un alt soi de dedublare a omului, dar intr-un sens mai generos, plin de mister si suspans. Prozele lui ii deschid cititorului o poarta catre dimensiunea fantastica a existentei, in cele mai neasteptate feluri - aparitia unui han in drumul calatorului te duce cu gandul la proza fantastica a lui Caragiale, iar intalnirea cu o fiinta traitoare in alte timpuri aminteste de Mircea Eliade. O "suprarealitate magica", cum o numeste chiar autorul, navaleste asupra ritmului cotidian, banal, al vietii ca un fluviu ce rupe in cale toate digurile, creind adevarate bucurii spiritului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu