Mocanita vazuta de la Paris

Cine s-a uitat duminica dupa-amiaza, in jur de ora 14, pe TV5 Europe, a putut vedea un documentar amplu despre mocanita romaneasca, acel minitren de care mai depinde si astazi, in unele zone din tara noastra, comunicarea intre "oamenii muntilor" si lumea orasului. Subiectul ne-a parut interesant si noua, romanilor, insa noi am exploatat pitorescul si romanticul pe care il ascund fumul mocanitei si locurile prin care aceasta trece. Francezii au scos in evidenta cealalta parte, disperarea oamenilor care sunt nevoiti sa depinda de mocanita, pentru a supravietui. "Noi, fraierii, care am ramas aici, traim ca ursii; cei destepti pleaca, emigreaza", spunea unul dintre localnici. "Cat castigati voi intr-o zi, noi castigam intr-o luna", a continuat, pe un ton lipsit de orice fel de speranta. Pe acest fundal, erau proiectate imagini cu femei care scoteau apa cu galeata din puturi, ce alternau cu cele prezentand barbati care foloseau ustensile la moda probabil acum cel putin o suta de ani pentru a repara sinele, acolo unde acestea se deteriorasera. De starea acelor sine depindea chiar viata lor, atunci cand se aflau in mocanita. "Un decor de Western" caracteriza reporterul francez imaginile prezentate. Mai grav este ca acolo nu se petrec filmari, nu era nimic "facut" sau aranjat, ci acolo traiau zilnic oameni. "Noi de luni pana sambata suntem izolati de familie in munti, ca ursii. Suntem asemeni iobagilor. Stii ce-i ala iobag? (il intreaba un localnic pe reporterul francez). Sa fii iobag e mai greu decat sa fii sclav". De la seful padurarilor (pentru ca cei mai multi erau padurari) am aflat ca idealul acelor oameni era sa plece in Occident, sa castige bani si sa isi cumpere o casa si o masina. Si, intr-un viitor indepartat, probabil, ar vrea ca mocanita sa fie exploatata turistic, nu sa fie mijlocul de care depinde existenta lor. Sa mai spunem ca din decor nu lipseau drumurile desfundate si pline de noroi ori alunecarile de teren, cauzate de ploi? Dupa copiii handicapati, cainii vagabonzi si cersetorii care invadeaza strazile din Paris, a venit randul mocanitei, pe care, chiar daca noi ne incapatanam sa o vedem in nuante melancolice, cei de acolo nu sunt deloc de aceeasi parere. Pana cand vom ajunge noi sa auzim ce au de zis oamenii locului, probabil ca va mai trece mult. Pana atunci, altii nu asteapta si ne lovesc unde ne doare mai mult.