luni, 10 august 2009

Ministrul Dan Nica a intrat in atentia inspectorilor ANI

Dupa ministrul economiei, Adriean Videanu, inspectorii Agentiei Nationale de Integritate “ataca” si averea ministrului administratiei si internelor, viceprim-ministrul Dan Nica. Inspectorii de integritate au demarat verificarile avand ca baza o ancheta publicata de saptamanalul “Academia Catavencu”. In plus, ei au gasit neconcordante intre cele doua declaratii de avere ale demnitarului depuse la finele lui 2008, respectiv in februarie 2009.

Inspectorii Agentiei Nationale de Integritate s-au sesizat dupa aparitia in presa centrala a unor articole referitoare la averea ministrului administratiei si internelor, Dan Nica. Mai exact, este vorba despre o vila apartinand demnitarului, in Galati, si trecuta pe numele unui anume Valentin Mititelu, dupa cum reiese din ancheta publicata de “Academia Catavencu”. Potrivit acestui saptamanal, vila viceprim-ministrului, primita la finalul fostului mandat de ministru, al comunicatiilor, a fost trecuta, initial, pe numele socrilor, respectiv al finului sau. Mai nou, imobilul este trecut pe numele acestui Valentin Mititelu, galatean si el, cu un apartament in Drumul Taberei, din sectorul 6 al Capitalei.

Legea compensatiei

Redactorii de la “Academia Catavencu” au scos in evidenta faptul ca, anterior acestui demers, de trecere a vilei pe numele prietenului Valentin Mititelu, in anul 2005, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) cumpara
de la acesta, la sfarsitul anului 2004, un teren de 3,5 hectare pe care urma sa se ridice un sediu de protocol. In acea perioada, ANRC era in subordinea lui Dan Nica, pe atunci ministru al comunicatiilor. Terenul se situeaza in apropiere de Zarnesti, iar ANRC l-a achizitionat cu 450.000 de euro, spre deosebire de Valentin Mititelu, care l-a adunat metru cu metru de la localnici, la pret de unu, cel mult doi euro.

Venituri neconcordante

Inspectorii Agentiei Nationale de Integritate au constatat anumite neconcordante in declaratiile de avere ale viceprim-ministrului Dan Nica. Astfel, potrivit declaratiei din 30 decembrie 2008, demnitarul isi mentioneaza venituri realizate ca deputat, de 50.097 de lei, pentru anul fiscal 2007. In 23 februarie 2009, cand era deja viceprim-ministru, Dan Nica nu schimba aceasta mentiunea de la rubrica venituri, consemnand aceeasi suma, pentru anul fiscal 2008, desi functia nu mai era aceeasi, incepand cu 22 decembrie.
Potrivit declaratiilor de avere, Dan Nica detine un apartament
de 100 mp, in Galati, cu o valoare impozabila de 87.900 lei, un autoturisjm Audi A4, fabricat in 2002, precum si bijuterii din aur si argint, de 30.000 lei, tablouri de 25.000 lei, timbre romanesti si straine, in valoare de 70.000 lei, trei ceasuri
de mana, estimate la 15.000 lei si icoane din lemn si sticla, de 9.000 lei. In plus, ministrul are patru conturi curente si doua depozite bancare
in suma totala de 110.000 lei, precum si 40 % din actiunile SC Viticom SRL, in valoare de 15.110 lei. De la aceasta societate comerciala, ministrul internelor a incasat dividende de 11.414 lei.

Niciun comentariu: