ommando-urile indiene au luat cu asalt hotelurile Taj Palace şi Oberoi. Primul
a fost eliberat şi de aici au fost eliberaţi cel puţin zece ostatici. Unul dintre atacatori a cerut să se negocieze eliberarea ostaticilor. Londra trimite la Mumbai o echipă SAS, crema antitero britanică. Mai multe companii aeriene europene şi-au anulat cursele spre Mumbai.
O serie de zece atentate s-au soldat cu cel puţin 100 de morţi şi aproape 300 de răniţi. 12 poliţişti, printre care şi şeful antitero din Mumbai, au murit. Coşmarul din Mumbai a început miercuri seară, când teroriştii au atacat zece ţinte: o gară, un restaurant în vogă şi mai multe hoteluri de lux, toate pline cu occidentali. De altfel, foarte mulţi străini se află printre victime.
Explozii, asalturi şi focuri de armă se succed cu repeziciune în Mumbay. Teroriştii deţin controlul asupra mai multor clădiri, printre care două hoteluri
şi un centru evreiesc, în care ţin peste 200 de ostatici.
Unii ziarişti indieni spun că atacurile sunt un "11 septembrie al Indiei" şi se întreabă dacă nu cumva atentatele au fost orchestrate de un alt stat, interesat să destabilizeze India.
Statele Unite şi Rusia condamnă atacurile, iar Londra a anunţat că trimite echipe de experţi antitero la Mumbai.
Potrivit presei locale, citate de AFP, trei explozii s-au produs la Taj Mahal, la hotelul Trident, iar cea de-a treia în clădirea Nariman House, unde a fost luat ostatic un rabin, Gavriel Holtzberg.
Atacurile sunt încă în plină desfăşurare, însă autorităţile indiene au început să identifice victimele.
Ministrul de Interne spaniol, Alfredo Péeez Rubalcaba, a anunţat că au fost răniţi doi spanioli, şi că va fi trimis un avion care urmează să-i repatrieze pe cetăţenii spanioli.
Vasile Sofineti, ambasadorul României în India, a declarat că românii aflaţi în India nu sunt în pericol şi că, deocamdată, nu este necesară evacuarea lor.
Piotr Opalinski, însărcinatul polonez cu afaceri în India, a anunţat că un cetăţean polonez, care a stat ascuns în hotelul Trident în momentul atacului, a fost recuperat de forţele de securitate indiene.
Forţele antitero au luat cu asalt hotelul Taj Mahal de unde au scos zeci de ostatici, majoritatea occidentali. Clădirea a luat foc şi arde şi acum.
Trupele de commando au pornit atacul şi asupra hotelului Trident, ca să-i elibereze pe ostatici. Printre victime se află şi un maghiar, a anunţat Ministerul de Externe de la Budapesta.
Ministerul israelian de Externe înceracă să găsească 20 de evrei, care au dispărut la Mumbai. Patru terorişti au ocupat un bloc
locuit de israelieni şi au ucis cel puţin doi evrei. Teroriştii au comis cel puţin 10 atacuri simultane cu arme de foc şi grenade, în locuri unde se află de obicei mulţi turişti şi oameni de afaceri occidentali.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu